Focul viu din satul Terca – Buzau

Comuna buzoiană Lopătari are pe teritoriul său un important monument natural, Focul Viu, fenomen care se mai găseşte în puţine locuri de pe glob ca in Australia, Asia, Statele Unite şi Turcia.  Focul Viu se află pe un versant din satul Terca, al acestei comune din judetul Buzau. Ne aflam mai exact in Subcarpații Buzăului pe versantul vestic a culmii Breazău , aflat pe stânga văii Slănicului la NNE de satul Terca (Comuna Lopătari) din Județul Buzău, la o altitudine de aproximativ 1030 m. Este un fenomen natural generat de gazele care ţâşnesc prin crăpăturile scoarţei terestre şi apoi se aprind spontan, formând flăcări de 50, până la 100 de centimetri înălţime.

Focul viu de la Buzau

 De la localnici afli că focurile vii se sting din când în când, dar întotdeauna există persoane care să le aprindă. Flăcările au înălţimi mult mai mari noaptea, atingând şi 1,5 metri. Din păcate, aici nu există pusă la punct o infrastructură turistică, nici rutieră, cele mai apropiate pensiuni fiind la peste 20 de kilometri distanţă, la Mânzăleşti, în apropierea lacului Meledic, la Bisoca sau pe malul lacului Mocearu.   La Lopătari, o comună cu oameni ospitalieri, ai însă foarte mari şanse să găseşti găzduire într-una dintre gospodării, unde eşti răsfăţat cu bucate tradiţionale şi o ţuică de prună, gălbuie, ţinută în butoaie de dud.  Traseul către Focul Viu este nerecomandat turistilor comozi, deoarece infrastructura rutieră lasă mult de dorit.  Principala rută spre Focul Viu din satul Terca porneşte din municipiul Buzău, pe DJ 203 K. Drumul este asfaltat, până în centrul comunei Lopătari, însă carosabilul este extrem de deteriorat, necesitând multă prudenţă din partea conducătorilor auto.  Din centrul comunei Lopătari spre Terca, se merge pe un drum neasfaltat, de aproximativ şapte kilometri, cu terasamentul foarte degradat, porţiune neprevăzută cu indicatoare. În apropiere de Focul Viu drumul rămâne accesibil numai camioanelor mari şi tractoarelor forestiere.

De la locul până unde se poate înainta cu o maşină mică, se merge iniţial pe lângă firul apei până la o punte de pe dreapta, drumul după locul cu pricina fiind impracticabil ulterior. De aici trebuie traversat Slănicul pe malul stâng pentru a urca dealul.  De la Terca până la Focul Viu, drumul care se parcurge pe jos durează aproximativ 30 de minute, însă efortul este pe măsura frumuseţii fenomenului. Pentru a ajunge la terenul cu limbile de foc, trebuie traversate câteva proprietăţi particulare, însă este indicat sfatul unor călăuze locale.

Acces la “Focul viu” din satul Terca

Cei care aleg această destinaţie turistică trebuie să ştie însă că drumul până la rezervaţia naturală este piatră de încercare pentru şoferi şi maşini. DJ 203 K are lungi porţiuni de pământ şi, pentru că apare pe GPS ca rută alternativă spre Braşov, mulţi şoferi ajung pe un drum forestier impracticabil.

Focul viu de la Lopatari

Se ajunge  folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de peste Buzău), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari-Terca. Pînă la Lopătari drumul este asfaltat. De la Lopătari însă, accesul la obiectivul turistic continuă pe un drum neasfaltat de aproximativ 7 km cu terasamentul degradat, lipsind indicatoarele. În apropiere relativă de Focurile Vii, drumul devine accesibil numai camioanelor mari și tractoarelor forestiere.

De la locul până unde se poate înainta maxim cu o mașină mică, se merge inițial pe lângă firul apei până la o punte de pe dreapta, drumul după locul cu pricina fiind impracticabil ulterior. De aici trebuie traversat Slănicul pe malul stâng pentru a sui coasta dealurilor.

Suprafața focurilor este destul de mică și se poate rata ușor, traseul fiind nemarcat. Drumul se realizeaza cam în 30-35 minute de mers, dar cu rătăceli și cu ocolișuri cu tot poate sui la 45-55 min.

Legenda

O altă legendă spune că în sat, oamenii locului construiseră o fântănă a cărei ape era atât de rece și gustoasă încăt o sorbire din ea te vindeca de orice boală. Dar tot pe aceste tărâmuri frumoase ale Munteniei, un balaur fioros sălășluia speriind oamenii cu răutatea lui. Fiata mitologică avea prea multe capete pentru ca oamenii obișnuiți să poată lupta și să-l și învingă. Ochii roșii ai balaurului înghețau sufletul în tine, iar răsuflarea lui de foc din nări făceau scrum trupurile firave ale oamenilor.

Asta până a aflat de tărășenie, Munteanul cel Viteaz care imediat a încălecat pe calul său alb și a alergat ca vântul să se lupte cu fiara venită din iad. Două nopți și două zile s-au luptat pe o punte din lemn care trecea peste râul Slănic, chiar în dreptul fântânii.

Ostovitoarea luptă dintre cei doi nu conoștea odihnă decât atunci când cei doi se opreau pentru a lua o gură de apă din fântâna cu puteri magice. Dar viteazul nostru l-a înfrânt prin istețime pe balaur, după ce l-a impins mai spre munte, unde a reușit să-i reteze dintr-o singură lovitură capetele scuipătoare de foc.

Focul viu Terca, Buzau

Din acest motiv, pe locul în care a murit balaurul, nările lui mai scuipă mânios de sub pâmânt flăcări, cu gândul că poate mai sperie localnicii.

Alte oportunitati turistice in vecinatate

Bolovanul Mortatului din Ploștina, “Sfinxul” de la Breazău, Platoul Meledic, Piatra Albă „La Grunj”, Mănăstirea Găvanu,  Vârful Ivănețu, Lacul Mocearu, Lacu Limpede din Bisoca,  Mănăstirea Poiana Mărului, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari, Pâclele Mici și Pâclele de la Beciu.

Alte obiective turistice cunoscute sub numele de “Focuri vii”

Focul Viu din Comuna Andreiașu de Jos, Vrancea; Focul Viu de pe Vârful Răiuți din Satul Răiuți Comuna Reghiu, Vrancea;  Peștera Ghețarul de la Focul Viu din Munții Bihorului.

Comentariu

ArabicChinese (Simplified)EnglishFrenchGermanHungarianItalianPortugueseRomanianRussianSpanishTurkish